Unele alimente dietetice ingrasa ! Nu le mai include in meniu daca vrei sa slabesti !
Exista dintotdeauna dorinta de a fi supla si frumoasa. Desi pe vremea bunicii era la moda dictonul « grasa si frumoasa », traim acum timpuri in care se pune mare accent pe imagine. Si ce atrage mai bine privirea unui barbat decat un corp suplu ? Printre variantele luate in calcul de o persoana care vrea sa slabeasca se numara dietele, sportul, pastile de slabit sau alimente slab calorice, asa-numitele dietetice.
Diverse site-uri si magazine ne invita sa cumparam suc dietetic, diverse licori cu extracte de plante, iaurt cu fructe, care promit ca vei slabi consumandu-le.
Sucurile dietetice- desi contin mai putine calorii si un aport scazut de zahar, sucul dietetic ar putea avea ca efect nu pierderea kilogramelor, ci aparitia altora in plus !
Un studiu efectuat de nutritionisti arata ca persoanele care au consumat zilnic suc dietetic s-au ingrasat. Fenomenul se explica astfel: ramas fara zahar, corpul uman va incerca sa suplimenteze aportul cu ajutorul altor alimente.
Iaurturile dietetice sau cu fructe sunt deseori la baza dietelor intrucat contin calciu si proteine, substante care alunga senzatia de foame. Totusi, iaurturile cu arome de fructe au in componenta zahar, fapt ce nu duce chiar la recapatarea siluetei dorite. Opteaza pentru un iaurt simplu in care sa adaugi tu fructe de sezon, pasate si neaparat fara zahar !
Orice dieta ai alege, ai grija sa consumi un numar de calorii minim necesar sanatatii tale. Orice carenta duce la pierderea sanatatii si cel mai important este sa fim supli dar sanatosi ! Si nu uita sa alergi, sa te plimbi mult si sa faci gimnastica.