Da, e bine sa fii iertator insa nu la nesfarsit sa te lasi calcat (a) in picioare!. Mi-am amintit de un cuplu in care, desi exista iubire, minciuna isi facuse loc treptat, ea iertand mereu baiatul care ii juca teatru, mintea, apoi isi cerea iertare in genunchi, plangand cu lacrimi de crocodil si jurand ca nu o s-o mai minta cu atatea banalitati. Ea il ierta, credea in el, spera, mergea bine intre ei vreo doua saptamani, dupa care el era iar descoperit cu minciuni si argumente, chiar si asa el nu voia sa recunoasca in ruptul capului, nici macar cand fata ii arata clar dovezile, continuand sa joace teatru ieftin. Fata, plangand, ii cerea explicatii, lacrimile siroind pe orajii ei fini… intr-un final el a spus:”- M-am obisnuit sa ma ierti….te iubesc…. nu stiu de ce gresesc atat, de ce mint tocmai persoanele dragi, iarta-ma, nu mai fac jur! Iar daca o sa iti mai gresesc o sa dispar singur din viata ta! Iarta-ma inca o data! Doar nu te-am inselat… nu e asa grav…”.
Deodata, fetei i se oprira lacrimile….
Ea… i-a intors spatele dupa ce l-a sfatuit sa se duca sa joace in piese de teatru sau sa… devina actor!
Morala? Uneori trebuie sa alegi cu ratiunea si sa lasi sentimentele deoparte! Uneori, dragostea nu este suficienta!
