De multe ori, ni se intampla lucruri care, credem noi oamenii, tin de mana destinului. Sau poate sunt pure coincidente…
O sa amintesc aici de o intamplare reala din viata mea. O poveste cu happy end.
Trebuia sa ma casatoresc in 2008 insa am renuntat. Peste ceva timp, m-am intrebat cum ar fi fost viata mea cu acel barbat daca faceam pasul. Nu stiu ce a fost cu mine de am renuntat, poate m-a speriat gandul de a ma aseza la casa mea, poate nu ma saturasem de copilarit, poate nu eram suficient de matura pentru a face un asemenea pas, nu stiu cu siguranta raspunsul de ce m-am eschivat…. cert e ca el nu mi-a gresit cu absolut nimic, din contra suferea si ma iubea nespus.
M-am angajat si am ajuns in alt oras, unde am cunoscut o fata cu care m-am imprietenit si am locuit un an.
M-am reintalnit cu o prietena, colega cu noi de serviciu. Eram amandoua din acelasi oras.
Intr-o zi, ne-am dus amandoua cu un baiat, amic cu ea, cu masina lui in orasul in care lucram, el avand serviciul tot acolo. El s-a indragostit de mine si am fost impreuna ceva timp.
Am inceput sa ii cunosc prietenii, printre care si un baiat cuminte, Iulian, la care faceam petreceri acasa. Intr-o zi, am avut un fel de presimtire, nu stiu cum as putea numi acea senzatie, dar mi am vazut prietena , cea cu care locuiam, pe Cezia, impreuna cu Iulian, am simtit ca sunt facuti unul pentru celalalt. Ea nu avea prieten, nici el….
Prietenul meu tot imi zicea sa le fixam o intalnire sa isi petreaca si ei sarbatorile de iarna impreuna insa eu am vrut sa ma asigur ca acel baiat e unul care o merita pe prietena mea, de care prinsesem drag si nu voiam sa ii fac rau. I-am specificat prieteneului meu ca daca stie ca acel baiat e un nenorocit care isi bate joc de femei, eu nu accept, pentru ca nu vreau sa am mustrari de constiinta, mai ales ca prietena mea e o fata cumsecade, sensibila, harnica, cuminte si buna la suflet, deci calitatile pe care le vrea orice barbat de la o femeie atunci cand vrea ceva mai mult de la ea decat o aventura.
Cei doi s-au intalnit si au ramas impreuna. Nu m-am inselat cand am avut acea viziune ca ei se vor intelege de minune si sper sa nu ma insel niciodata.
S-au casatorit dupa un an si se iubesc enorm.
Ma bucur nespus.
Ironia vietii? Eu m-am despartit de acel baiat, nu ne-am mai inteles. Dupa un timp a mai incercat sa ne impacam insa nu am mai vrut.
Ma intreb acum, daca eu ma casatoream atunci, nu mai veneam in acel oras cu serviciul, nu o mai cunosteam pe acea fata care mi-a devenit prietena, si poate nici ea pe sotul ei…. poate “”menirea” mea a fost sa ii “ajut” sa se intalneasca pentru ca apoi sa ramana impreuna.
Consider ca asa a fost sa fie. Ma bucur ca am intalnit cateva persoane bune, care mi-au ramas prieteni apropiati. Plus ca am trecut prin multe intamplari care m-au maturizat. A fost un an greu, insa si frumos totodata. Nu regret nimic. Cu bune si rele.
Coincidenta sau mana destinului??
Cert e ca dragostea adevarata invinge intotdeauna!