Povestea mea: Prietena cea mai buna m-a tradat

~ Irina, Galati ~

Am tinut cu tot dinadinsul sa mi se publice povestea aici, pentru ca cei care o vor citi sa invete lectia pe care eu am priceput-o destul de tarziu.
Am trait o poveste frumoasa de dragoste cu un baiat, pe la douazeci si unu de ani, poveste care a durat timp de doi ani jumatate. Eram ca si casatoriti, faceam totul impreuna, puteam ramane unul la celalat acasa in voie. I-am fost prietena, mama, sora, iubita. Ma consideram (si chiar eram) mai matura decat el si il invatam multe despre viata, am incercat din rasputeri sa-l fac sa vada viata altfel.
Nu ma gandeam vreodata ca o sa-l iubesc si niciodata apoi ca o sa ne despartim. A fost o iubire magica, de atunci nu mai pot iubi cu aceeasi intensitate, probabil si varsta conteaza, alaturi de grijile vietii si stresul cotidian.
Mi-a parut rau insa am fost nevoita sa ne despartim, nu ne mai intelegeam, stiam ca ma iubeste, dar incepuse sa ma minta prea mult si increderea disparuse iar eu incepusem sa ma consum. El ma implora plangand cu lacrimi fierbinti sa ne impacam, imi spunea ca nu poate trai fara mine, ca ma vrea doar pe mine… De cateva ori am cedat rugamintilor lui si l-am iertat insa tot nu a fost sa fie si ne-am despartit definitiv. Nu mai puteam avea incredere in el.
De ce imi pierdusem increderea? Prietena mea cea mai buna, fata pe umarul careia plangeam ori de cate ori simteam nevoia, fata careia ii povesteam in detaliu ce aveam pe suflet,fata care stia povestea noastra de iubire si care stia cat de mult il iubesc si prin cate trecuseram… m-a tradat! Si nu pentru ca ar fi simtit ceva pentru el, doar pentru amuzament si ca sa il foloseasca pentru ca avea masina… ei ii placeau distractia si plimbarile… Ceea ce m-a durut mai tare este ca nu mi-a recunoscut, mi-ar fi ascuns asta pana in panzele albe, la fel si el.
De la barbati parca te astepti insa chiar de la prietena ta buna?? Prietena cu care locuiam, cu care imparteam acelasi fel de mancare, cu care radeam…. cu care am trecut prin atatea!
Cum poate fi cineva atat de lipsit de suflet?
Poate as fi trecut peste daca mi-ar fi explicat ca simte ceva pentru el si mi-ar fi recunoscut….. daca ar fi regretat ceva….. daca as fi aflat de la ea si nu din alte surse…pur si simplu ma mintea in fata insa s-a dat apoi singura de gol! Minciuna are picioare scurte doar….
Asa zisa relatie a lor nu a durat, bineinteles, el ma iubea pe mine si culmea, cred ca ma va iubi intotdeauna, indiferent de greselile fata de mine, indiferent ce va fi…. Pur si simplu nu a stiut cum sa ma pastreze si cum sa procedeze la momentul respectiv.
Nu am scris aceasta poveste ca sa vorbesc prea mult despre el sau despre relatia noastra ci despre faptul ca te poate trada cine nu te astepti, si mai ales cand nu te astepti!
Trebuie sa recunosc ca relatia noastra nu mergea excelent, intre mine si el, atunci cand ea s-a bagat intre noi.
Dar oare nu mai existau barbati pe Terra decat el??
El si-a recunoscut vina si greselile si a costientizat insa nu sunt sigura ca nu le va mai repeta.
Anii au trecut iar acum suntem prieteni buni, pastram legatura insa nu cred ca vreodata sa mai fie la fel de frumos ceva intre noi. Gandesc altfel, viata m-a calit devreme, vreau altceva de la viata….
In sufletul nostru ne pastram unul pe celalalt insa cum timpul este ireversibil…..nimic nu se mai poate face. Precum o casa care a fost daramata…. chiar daca o vei reconstrui, nu va mai arata la fel si nu iti va mai placea la fel….
Dupa anii ce au trecut, “privesc” acum aceste intamplari altfel, nu port ranchiuna nimanui, nici macar ei, si cred ca daca m-as intalni cu ea as vorbi prietenos… Timpul le sterge pe toate….
De la aceasta experienta am invatat sa nu-mi mai dau sufletul nimanui si sa nu mai povestesc in detaliu cuiva problemele mele.
IMPORTANT! Nu-ti primi in casa prea des prietena cea mai buna! E riscant! Eu sunt patita….
Succes in dragoste! Succes in toate!
O sa revin si cu alte povestiri din viata mea.
Cu drag pentru voi, cititorii,
Irina,