Cafeaua are un gust desavarsit cand esti fericita
Cafeaua neagra si fierbinte ii incanta simturile femeii frumoase care isi savura lichidul proaspat in curtea buncicilor, imbracata intr-o rochie de vara, alba cu flori maronii, pana la genunchi de lunga. Sorbea cu reala placere din cafea, cand si cand, fara sa se grabeasca, in timp ce gandurile sale o cam napadisera. Se simtea libera. Libera, dupa atata timp. Trecea printr-o depsartire care ii elibera sufletul. Se simtea din nou ea insasi. Zambea din nou. Isi recapatase optimismul. Reinvata sa se iubeasca pe sine. Reinvata sa se relaxeze. Nu mai voia sa priveasca in urma. Nu mai privea. Stia ca nu are niciun rost daca ar privi in urma asa ca mergea tot inainte pe drumul ei. Si intr-o zi, a intalnit FERICIREA, in acelasi timp cu IUBIREA. Desi nu mai credea. Avea sufletul gol. Acel suflet s-a umplut insa rapid cu iubire, afectiune, dragoste si respect. Se simtea apreciata. Se simtea mai frumoasa ca oricand. Pentru ca dragostea face minuni. Pentru ca era din nou fericita si multumita cu viata pe care o ducea. Gandurile ii zburau la o vacanta reusita la malul marii in anotimpul estival. Dar si la focul din soba unei cabane de la munte. Adora zapada. Adora si marea.
Femeie frumoasa, dar care a uitat sa se relaxeze, sa petreaca timp doar cu ea si doar pentru ea. Mama foarte buna, sora iubitoare. Prietena extraordinara. La job grozava. Gospodina desavarsita. Femeie cu atatea calitati, dar care s-a uitat pe sine!
Dar intr-o zi femeia frumoasa deveni si mai frumoasa. Cunoscuse iubirea. Si asta o facea fericita. Iubirea pentru tot ceea ce o inconjura. Iubirea de viata…
Redescoperi in propria fiinta o doza infinita de putere, intelepciune si bunatate. Merse mai departe. Lasa in urma omul care a dezamagit-o cel mai mult in viata asta. Isi regasise pacea interioara. Se simtea atat de bine! Oare de ce ramasese atata timp langa un om care o transformase in ceva ce nu putea ea insasi sa mai suporte?! Se intreba oare de ce iubirea se confunda adesea cu obisnuinta?!
Zilele treceau lin, iar visurile ei se implineau unul dupa altul. Redevenea EA. Se simtea grozav in pielea ei si stia sa zambeasca. Intreaga ei fiinta radia de fericire si bucurie. Se gandea la zilele intunecate pe care le traise pentru ca tot acceptase jumatati de masura. Zile senine acum avea. Era fericita ca plecase din casa in care mai mult a plans decat a ras! Optimismul i se citea pe fata. Ei, femeii frumoase care isi sorbea cafeaua in fiecare dimineata in curtea spatioasa din fata casei ei, unde se auzea cantat de pasarele ce ii mangaiau sufletul abia vindecat de trecut.
Nimeni nu ii mai putea rapi zambetul de pe buze. Nu va mai permite asta nimanui.
Nici un om nu ii e dator altui om cu lacrimi.
Ii placea sa alerge desculta prin iarba racoroasa. Ii amintea de copilarie. Iubea natura. Acum se iubea si pe sine. Era din nou EA. Si se iubea. Fericita din nou.
Cafeaua are un gust desavarsit cand esti fericit.
