DEFINITIE, INTREBARI, CLASIFICARE, MODALITATI DE CONSTRUCTIE

Atributul este partea secundară de propoziţie care determină un substantiv sau un substitut al acestuia (pronume sau numerale cu valoare de substantiv).

Atributul are drept regenţi (determinanţi) substantive, pronume şi numerale cu valoare de substantiv. Apare în calitate de subordonat (determinat) în relaţia sintactică respectivă.

Atributul răspunde la întrebările: care?, ce fel de?, al, a, ai, ale cui?, câţi, câte, ce ? cu valoarea lui ce fel de?, al câtelea? Şi a câta?.

Clasificarea atributului – atributul este de mai multe feluri. Felurile atributului se stabilesc după părţile de vorbire prin care se exprimă.

Atributul poate fi exprimat prin toate părţile de vorbire flexibile, exceptând articolul: adjective, substantive, numerale, pronume şi verbe, precum şi prin două părţi neflexibile de vorbire: adverbul şi interjecţia. Cele cinci părţi flexibile de vorbire pot îndeplini funcţia de atribut şi alcătuiesc o grupă mare a atributului flexionar sau variabil. Dar, după valoarea lor sintactică, acestea constituie doar trei specii distincte de atribut: adjectival (propriu-zis, participial, numeral, pronominal şi gerunzial), substantival şi pronominal.

Atributul se mai poate exprima prin forme verbale nepersonale, invariabile: infinitiv, supin, gerunziu neacordat. Se adaugă aici şi atributele exprimate prin cuvintele neflexibile: adverbe şi interjecţii. Graţie faptului că nu-şi schimbă forma în legătură cu substantivul determinat, constituie grupa atributului invariabil cu speciile de atribut: verbal, adverbial şi interjecţional.

Vasile Şerban clasifică atributele în două grupe :

– atribut variabil: adjectival, substantival şi pronominal;

– atribut invariabil: verbal, adverbial şi interjecţional.

Plecând de la părţile de vorbire prin care se exprimă atributul, Dumitru Bejan face următoarea clasificare: atribut adjectival, substantival, pronominal, verbal şi adverbial, la care se adaugă atributul numeral. Si Mioara Avram ia in considerare atributul interjecţional.

După numărul de unităţi, se clasifică în atribut simplu (alcătuit dintr-o singură unitate: Acolo este fata inteligentă ) şi atribut multiplu (alcătuit din două sau mai multe unităţi: Sebastian este un băiat frumos, inteligent şi norocos. )

După legătura cu regentul, atributele sunt izolate şi neizolate. Atributele izolate sunt aceste atribute la care legătura cu regentul este slabă, atributul aducând o informaţie suplimentară utilă, dar nu indispensabilă pentru comunicare. Izolarea este marcată în pronunţare prin pauză şi intonaţie, iar în scris, prin punctuaţie: virgule sau linii de pauză. Asemenea situaţii gramaticale apar la:

atributul adjectival, frecvent: Ei, îngrădiţi de lege, plăcerilor se lasă; Iar izvorul, prins de vrajă, / Răsărea, sunând din valuri (Gramatica, II, p.139);

atributul apoziţional, ce excepţia celui care stă totdeauna în cazul nominativ (A venit directorul Ionescu) este întotdeauna izolat prin semne de punctuaţie: A venit Vasile, colegul meu; Niciodată n-o să iasă / Luna – palidă crăiasă- / Să te-nvăluie cu raze.(Gramatica, II, p.139);

atributul prepoziţional, mai rar: Aveam o piele-n pod, de miel, / Doar nu veţi fi vândut-o (Gramatica, II, p.139)

Atributele neizolate sunt acele atribute la care legătura cu regentul este strânsă, ele fiind indispensabile pentru comunicare. Ele nu se separă prin semne e punctuaţie de regent, cum se separă atributele izolate. Sunt neizolate toate tipurile de atribute cu excepţia celor izolate: Rochiţa fetei este verde; Casa de peste drum este înaltă.

După caracterul pur atributiv sau mixt, cu alte nuanţe atributele izolate sunt descriptive: (Mi-am scos pantofii, noi şi strălucitori) şi circumstanţiale, când caracterizarea termenului determinat implică o nuanţă circumstanţială – cauzală, temporală, condiţională sau concesivă – referitoare la predicat: Pantofii, noi, mă strângeau; Bolnav, el a venit totuşi la întâlnirea fixată.

După cum individualizează sau nu obiectul denumit de termenul determinat, atributele neizolate sunt de identificare sau determinative (când arată care este obiectul, definindu-l şi distingându-l de alte obiecte din aceeaşi clasă: Şi-a pus pantofii (cei) noi) şi de calificare sau calificative (când arată ce fel este obiectul, exprimând o caracteristică prin care obiectul nu se individualizează, ci este doar calificat sau clasificat: Şi-a pus pantofi noi)

Modalităţi de construcţie – relaţia sintactică dintre atribut (subordonat, determinat) şi partea de vorbire pe care o determină (regent, determinat) se poate realiza prin mai multe procedee: flexiune, acord, joncţiune şi alăturare.

Flexiunea – constă în schimbarea formei cuvântului ca apare ca atribut: creionul elevei, colegii ei, Noi, prietenii tăi, vom veni, prietenii amândurora.

Prin flexiune se realizează atributul exprimat prin substantive, pronume şi numerale cu valoare de substantiv, care poate sta în cazurile:

– nominativ: A sosit Sebastian, colegul;

– genitiv: Ele sunt prietenele aceleia;

– dativ: A venit prietena-ţi / vameş somnului.

– vocativ: Ce faci Elisabeta, fată?

Acord – partea de vorbire cu rol de atribut se acordă cu regentul (partea de vorbire): haină nouă, el însuşi, au sosit trei foarte deştepţi. Părţile de vorbire prin care se exprimă atributul acordat sunt: adjectivul (fete isteţe), pronume ca adjectiv pronominal (poşeta mea), numeral ca adjectiv (trei elevi), gerunziul ca adjectiv (coşuri fumegânde) şi participiul ca adjectiv (bărbat căsătorit). Atributul acordat poate sta în toate cele cinci cazuri: nominativ, genitiv, dativ, acuzativ şi vocativ.

Joncţiune – legătura dintre atribut şi regent se face prin prepoziţii şi locuţiuni prepoziţionale: biletul de la ele, acelea din casa, obligaţia de a veni, raftul de jos, oprirea în faţa imobilului, reuşita graţie lor, sosirea o dată cu ea.

Atributul joncţional poate fi exprimat prin substantive, pronume şi numerale cu valoare de substantiv, verbe la infinitiv şi adverbe. Atributul joncţional exprimat prin substantiv, pronume şi numerale cu valoare substantivală poate sta în cazurile genitiv, dativ şi acuzativ.

Alăturare – atributul este alăturat regentului: Vine doar Bianca, Au plecat şi colegii mei; urs mormăind; mersul înapoi; Are responsabilitatea a face zilnic de mâncare. Se exprimă prin adverbe şi verbe la modul infinitiv şi gerunziu.

Bibliografie:

I. Cărţi de gramatică

Avram Mioara, Gramatica pentru toţi, Editura Humanitas, Bucureşti, 1997.

Bejan Dumitru, Gramatica limbii române, Editura Echinox, Cluj, 1997.

Hristea Theodor, Sinteze de limba română, EDP, Bucureşti, 1981.

Nicolescu Aurel, Probleme de sintaxă a propoziţiei, Editura RAI, Bucureşti, 1996.

Popescu Ştefania, Gramatica practică a limbii române cu o culegere de exerciţii, Editura Lider, Bucureşti, 1998.

Şerban Vasile, Sintaxa limbii române, curs practic, EDP, Bucureşti, 1970.

II. Gramatica Academiei

Gramatica, II, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1966

Gramatica, II, Editura Academiei române, Bucureşti, 2005

III. Texte

Eminescu , Poezii, Editura Steaua Nordului, Constanţa, 2008